Devil May Cry

Prima data cand am pus mana pe un titlu DMC a fost in anul 2007 , eram in clasa a 7-a si inca imi pot aduce aminte sentimentul produs de joc atunci cand l-am butonat pentru prima oara, bineinteles  ca despre Devil May Cry 3 este vorba .

 Recunosc ca motivul pentru care am vrut acel joc a fost numele , cine nu ar vrea un joc care se numeste Devil May Cry? apoi am intrat in el...  si totul a fost de parca portile unei noi lumi mi se deschidea in fata. Intrasem intr-o lume cu o usoara briza de straniu , intampinat de cinematicul unei lupte dintre doua personaje , si asa cum am ghicit inca din primele clipe acele personaje erau protagonistul si antagonistul jocului, si al seriei daca nu punem la socoteala si DmC 4. M-a incantat ideea unei lupte intre 2 forte supraomenesti , si mai ales ca aceste 2 forte erau reprezentate de 2 frati gemeni dusmani de moarte.

Cred ca inainte sa incep cu adevarat sa joc am revazut cinematicul primei misiuni cam de vre-o 10 ori fara sa exagerez, acest lucru s-a datorat personajului sau mai degraba a felului cum acesta manipula mediul inconjurator astfel incat totul sa fie exact unde vroia el sa fie, si a continuat sa faca asta ...

In prima misiune in sangele meu pompa adrenalina , deci in univers nu eram decat eu si jocul , nimic altceva... tot ce mai stiam pe lume era acea misiune, si creaturile pe care aveam sa le capacesc cu stil. Acel sentiment nu s-a dus niciodata , de aceea Devil May Cry 3 ramane pentru mine o referinta a genului si unul dintre cele mai bune jocuri pe care am avut ocazia sa le butonez vreodata.

Jocul a facut astfel incat sa imi placa enorm si antagonistul ... Vergil , tot din cauza stilului acestuia de a viola legile fizicii si din cauza entitatii sale marcante. Pentru mine nu a fost un personaj negativ ci un personaj cu scopuri si motive... pentru ca in lumea DMC este greu sa diferentiezi raul de bine.

Apoi a urmat Dmc 4 al carui protagonist nu mai era Dante ci Nero... si probabil ca l-ati jucat cu totii , eu nu l-am terminat niciodata dar o sa ma apuc iar sa il joc.

Prin anul 2010 si-a facut aparitia primul Trailer al noului DmC, in care ne era prezentata o persoana inlantuita , un individ inchis intr-o clinica de boli mentale... Dupa cateva scene de lupta iritat de o voce care il intreba constant care ii este numele, acesta raspune ... My name is Dante... . Sincer ma asteptam ca acela sa fie Dante inca din prima clipa ,dar cu toate astea am ramas socat... pur si simplu individul ala nu era Dante . Trailerul m-a lasat cu un gust amar si mi-am spus ca seria DMC s-a sfarsit oficial.

Anii au trecut , dar cu toate astea eram curios cum o sa evolueze noul joc... si mai ales cum avea acel individ sa devina Dante cel din Dmc 3,1,2... dupa cum probabil stiti Actiunea din Dmc petrecandu-se inainte actiunii  celorlator titluri, iar cu cateva zile in urma... sau probabil saptamani de la citirea acestui articol Jocul a aparut in sfarsit.

Actiunea din Dmc se petrece in Limbo city .  Oras exista in  2 planuri, unul al oamenilor ... unde persoanele isi duc existenta, iar celalalt al demonilor in care demonii isi duc existenta profitand de pe urma oamenilor , acestia din urma fiind vitele demonilor, aceste planuri nu sunt separate de nici un zid al realitatii , ci de un zid al perceptiei , deoarece oamenii sunt incapabili sa vada celalta fata a realitatii.

Dante cel prezentat in cutscene-ul din prima misiune era foarte diferit de acel Dante prezentat in trailerul din 2010. Personajul propriuzis aproape ca nu are nimic in comun cu cel din trailer si nu numai, asta pot spune si despre joc in sine, ceea ce ma face sa cred ca am fost cu totii pacaliti de anumite strategi de marketing , ori poate ca Capcom a ascultat glasul publicului si a facut o intoarcere de 180  de grade... dar nu imi pasa.

 La inceput facem cunostinta cu un medium numit Kat care dintr-un anumit motiv incearca sa il previna pe Dante ca demonii sunt pe urmele sale. Kat incearca sa il faca pe Dante sa se alature unei organizatii menite sa scape lumea de Demoni , organizatie condusa de Vergil numita sugestiv si simplu “The Order”. De cealalta parte a baricadei avem demonii care conduc la propriu orasul , defapt o persoana conduce tot, anume Mundus ,  frate prin pact cu sparda Sparda .

Sparda se indragosteste de un inger numit Eva si fuge impreuna cu aceasta tradandu-si fratele, acestia au in cele din urma doi copii gemeni : Pe Dante si pe Vergil (Nefilimi) dar  nu vreau sa va stric surpriza de a afla singuri ceea ce s-a intamplat apoi.

Revenind in zilele noastre, Mundus stia de existenta unui singur Nephilim adica Dante iar la inceput nu i-a prea dat importanta , ori asta ori nu stia exact unde se afla ... una din doua.

In Limbo City,  Mundus controleaza tot... si are acces la orice informatie, deoarece pe fiecare strada exista amplasata o camera de supraveghere, acesta controleaza pana si hrana oamenilor menita sa ii faca docili (defapt este o bautura: Virility).

Un alt personaj negativ este un reporter care incearca sa il imite intr-o mare masura pe Bill O'Reilly , acesta controleaza tot ce inseamna media si informatii care ajung la populatie .

Pe parcursul povestii Dante se atasaza emotional de Kat si de fratele sau geaman  regasit dupa multi ani , si incearca ince incet sa distruga sistemul , la propriu.

Povestea nu este ea cea mai buna vazuta vre-odata intr-un joc dar te face sa te atasezi emotional de personaje.

Gamplay-ul este de departe punctul forte al jocului , fiind pe masura celorlartori titluri din serie . Jocul este la baza un hack and slash beat 'em up care se poate lua la tranta cu orice alt joc din gen , cum ar fi Darksiders sau God of War spre exemplu. Scopul oricarei lupte este acela de a eutanasia cat mai multi demoni intr-o varietate cat mai mare de atacuri, lucru pentru care vei primi puncte de combo , si un calificativ . Noi atacuri pot fi deblocate utilizand puncte de Upgrade pe care le vei capata fie la sfarsitul unei misiuni ca o insumare a scorului obtiunt pe parcursul acesteia, fie in timpul luptelor normale.

Pe langa lupte avem si elementele de platforming si puzzle-uri care necesita abilitatile speciale ale Nefilimului, obtinute de-a lungul povestii. Fiecare arma poate fi utilizata pentru deschiderea unor camere( spre exemplu Arbiter poate darama anumiti pereti), ca si elemete de platforming puteti avea ca punct de referinta oricare alt titlu Dmc si nu numai.

Din punct de vedere grafic, jocul se prezinta destul de bine, aproape toata actiunea se petrece in dimensiunea Limbo , in aceasta realitate sau dimensiune cum vreti sa ii ziceti, cladirile , masinile si toate cele au o organizare diferita fata de realitatea oamenilor, iar felul in care aceste obicete se aliniaza si se transforma in timp real dau un sentiment profund de dinamism . Personajele sunt costruite destul de bine chiar daca multi se plang de acest lucru, iar animatiile deasemenea , in creditul jocului va vor fi prezentate scene de la realizarea animatilor.

Totul arata bine pana aici, dar coloana sonora cum se prezinta?

Dupa cum bine stiti Devil May Cry 3 avea o coloana sonora care poate fi caracterizata doar cu un singur cuvant , anume Epic , Melodiile au existat in permanenta din 2007 pe Mp3 –urile mele , si prin calculator.  Acele melodii jucau un rol foarte important in pomparea adrenalinei.

In noul DmC melodiile au o oarecare tenta de muzica electronica ... nu pot spune Dubstep pentru ca nu s-a ajuns chiar pana acolo . Nu suna rau , doar ca cea mai tare melodie a jocului a fost prezenta doar in prima scena de lupta si Credit , iar restul nu au iesit in evidenta, dar asta nu inseamna ca nu au fost sesizabile, pentru ca si-au jucat cu brio rolulu propus, daor ca nu la nivelul lui DMC 3 .

Deci ca si poveste jocul se prezinta bine, ca si Gameplay si mai bine , sunetul mai slabut decat in titlurile precedente, iar din punct de vedere grafic arata destul de bine , dar se poate compara oare DmC cu titlurile anterioare?  Cu siguranta ca da , jocul si-a castigat locul , si a fost mult peste asteptarile mele, daca nu ma credeti ... incercati-l !